26,159 citiri

O avocată la pescuit

În weekend, o avocată merge împreună cu soțul ei la pescuit. În vreme ce lui îi place să pescuiască dis-de-dimineață, ea adoră lectura.

După câteva ore de pescuit în buza zilei, soțul, trezit foarte de dimineață, se hotărăște să tragă un pui de somn, pe mal. Deși lacul nu-i era familiar, avocata se hotărăște să iasă un pic pe lac cu barca de pescuit, singură.

Vâslește puțin, apoi lasă barca în derivă spre mijlocul lacului și reia lectura. În scurtă vreme apare paznicul, în barca lui:
– Bună ziua, ce faceți?
– Citesc, nu se vede?
– Doamnă, sunteți într-o zonă unde pescuitul e interzis!
– Dar eu nu pescuiesc, nu se vede?

Privind la uneltele de pescuit montate în barcă, paznicul îi zise:
– Da, dar aveți tot ce vă trebuie!… Vă rog să mă urmați, trebuie să vă amendez.

Nervoasă, avocata:
– Dacă faceți asta, o să vă denunț pentru viol!
– Dar nici măcar nu v-am atins!
– Da, dar aveți tot ce vă trebuie…