25,086 citiri

Cum să obţii o mărire de salariu

Un avocat foarte cunoscut, după 30 de ani de glorioasă profesie, se căsătorește cu o tânără superbă, pe măsura talentului și realizărilor sale. În timp ce avocatul este plecat în oraș cu treburi, tânăra doamnă este abordată în centrul casei imense de la marginea orașului de către Maria, menajera:
– Doamnă, aș vrea să vă rog cu respect să-mi acordați o mărire de salariu.

Îmbolnăvită de microbul argumentării, tânăra doamnă savurează argumente:
– Știi bine că domnul nu aruncă banii pe fereastră. În plus, suntem în criză economică, nu e momentul pentru măriri de salarii… Dă-mi măcar un motiv serios, de ce să-ți măresc salariul?
– Am trei motive, doamnă. Primul este că eu calc mai bine cămășile decât dumneavoastră…
– Maria, ce te face să crezi asta?
– Așa mi-a spus domnul.

Încurcată, doamna cere al doilea motiv.
– Al doilea motiv este, zice insistentă Maria, că eu gătesc mai bine decât dumneavoastră…
– Dar cum ai ajuns la această concluzie?
– Așa mi-a spus domnul, doamnă…
– Aha…, răspunde concesiv soția. Și al treilea motiv?
– Al treilea motiv este că, mă scuzați…, fac dragoste mai bine decât dumneavoastră…

Arzând de furie, tânăra soţie:
– Domnul a zis…?
– Nu, doamnă, aşa mi-a spus grădinarul.