5,950 citiri

Concediere abuzivă într-o firmă de avocatură

birou-avocatura-funDupă o săptămână excepțională, șeful uneia dintre cele mai mari case de avocatură se plimbă mulțumit în prag de weekend printre birourile open space…

Pe unul dintre scaunele luxoase observă un tânăr impecabil, la patru ace, cu un aer de avocat muncit de dimineața până seara, care privea lung către peretele-cortină, admirând peisajul urban. Se apropie de el, fixându-l cu privirea. Imperturbabil, tânărul își ridică privirea netulburat, ba chiar îi zâmbește puțin, dar fără nicio jenă sau stres…

– Cu cât ești tu plătit pe lună? întreabă șeful pufnind din cauza sfidării la care era supus în văzul tuturor.
– Cu 350 de euro.

Nervos, Managing Partner scoate din buzunar 700 de euro:
– Ia banii ăștia și să nu te mai văd pe aici, pleacă acum!

Stupefiat, speriat, tânărul se îndepărtează.

Revenind în birou, șeful îi face semn avocatului Managing Associate:
– De cât timp “lucra” leneșul ăsta la noi?
– Ah, băiatul acela? Nu lucrează aici! Ne-a adus pizza!